Beatrice Tudor: Copiii cu vârsta de până la 7 ani nu mai pot fi trimiși în centre de plasament tip rezidențial

Deputatul PSD Beatrice Tudor a anunţat că a fost promulgată recent Legea prin care copiii cu vârsta de până la 7 ani nu mai pot fi trimiși în centre de plasament tip rezidențial, adică în așa-numitele ”case de copii”.

„Se știe deja de mult timp că aceste centre au efecte negative asupra dezvoltării celor mici și că, de asemenea, acolo au loc adesea abuzuri care lasă urme adânci.

Alternativa modernă și cu adevărat folositoare este ca acei copii abandonați – sau care ajung în situația de a fi dați în plasament – să fie dați fie către familia extinsă, fie către asistenți maternali, evident, cu speranța soluției optime care este adopția”, a precizat deputata PSD, într-o postare pe pagina sa de socializare.

Până acum, a explicat ea, această regulă era valabilă doar pentru copiii cu vârsta mai mică de 3 ani.

Beatrice Tudor PSD deputat„Acum, prin noua lege, vârsta este majorată la 7 ani pentru că și acești copii sunt extrem de vulnerabili la condițiile dintr-un orfelinat. Evident, excepție de la această regulă fac cei care prezintă handicapuri grave, cu dependență de îngrijiri speciale care nu pot fi oferite decât în regim rezidențial.

Am fost co-semnatar al acestei legi, am votat în Camera Deputaților și mă bucur că ea va fi de acum pusă în practică”, a mai precizat Beatrice Tudor.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare