Beatrice Tudor: Nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar Laura Codruța Kovesi

Nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar Laura Codruța Kovesi, afirmă joi deputatul PSD Beatrice Tudor, referindu-se la punerea sub acuzare a fostei şefe a DNA într-un dosar de luare de mită.

„Vedem azi cum funcționează dubla măsură. Niciodată nu m-am pronunțat despre dosare și anchete, așa că nu mă voi pronunța nici în cazul Laurei Codruța Kovesi. Dar nu pot să nu constat următorul lucru. Când era vorba despre dosarele unora, se spunea ”lăsați procurorii să-și facă treaba”, ”inculpații să-și dovedească nevinovăția în instanță”, ”cine nu are nimic de ascuns nu are de ce să se teamă de anchete”.

kovesiAcum, că e vorba despre dosarele altora, mai precis al Laurei Codruța Kovesi, mesajul e cu totul altul. Mă întreb de ce nu ar putea fi fosta șefă DNA tratată la fel ca orice alt suspect sau inculpat?

Cei care o anchetează sunt tot magistrați iar dosarul va ajunge în instanță, acolo unde Laura Codruța Kovesi își poate ”dovedi nevinovăția”. Și, până la urmă, dacă nu are nimic de ascuns, mă întreb de ce se face atât de mult caz de această achetă”, a scris Beatrice Tudor pe Facebook.

  • Potrivit parlamentarului, în România s-au deschis dosare (desființate apoi de judecători) pentru premieri în funcție, pentru președinți de partid, pentru miniștri și parlamentari, pentru candidați.

„De ce este așa mare problemă acum dacă un fost șef DNA este și el întrebat despre faptele din timpul mandatului său?

Să nu uităm că nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar Laura Codruța Kovesi”, a încheiat Beatrice Tudor.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare