Biden prelungeşte moratoriul asupra datoriilor studenţeşti

Administraţia preşedintelui democrat Joe Biden a anunţat marţi prelungirea până în iunie a unui moratoriu asupra datoriilor pentru studiile din studenţie a milioane de americani, în aşteptarea unei reglementări în justiţie privind ştergerea parţială a acestor împrumuturi, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Sunt încrezător în faptul că planul nostru de reducere a datoriei studenţeşti este unul legal, însă el este suspendat pentru că republicanii vor să-l blocheze”, a notat preşedintele democrat pe Twitter. „De aceea, (Ministerul Educaţiei) prelungeşte întreruperea plăţilor lunare până pe 30 iunie 2023, perioadă în care Curtea Supremă să examineze dosarul”, a adăugat el.

La sfârşitul lui august, Joe Biden a anunţat ştergerea de către guvernul federal a unei părţi din colosala datorie studenţească americană – până la 10.000 sau chiar 20.000 de dolari pentru fiecare împrumut, după caz – un proiect al cărui cost total este estimat la 400 de miliarde de dolari şi care a fost anunţat cu puţin înainte de alegerile de la mijloc de mandat.

Însă măsura a fost contestată la tribunal şi o curte de apel federală a cerut săptămâna trecută administraţiei Biden să suspende orice plată în aşteptarea unei decizii pe fond. Guvernul federal a înaintat apel împotriva deciziei la Curtea Supremă.

Administraţia Biden anunţase, odată cu această anulare a datoriei, o extindere „finală” până la sfârşitul lui decembrie 2022 a îngheţării plăţilor la împrumut, o măsură legată de pandemia de COVID-19 şi de care beneficiază circa 40 de milioane de americani după ce democratul Biden a preluat puterea la începutul lui 2021.

Însă, odată cu bătălia judiciară din jurul ştergerii parţiale a acestei datorii, unii, chiar dacă eligibili, s-ar putea să-şi reia plăţile în ianuarie, ceea ce ar fi „profund injust”, a denunţat ministrul american pentru educaţie, Miguel Cardona, într-un comunicat.

Circa 26 de milioane de persoane au solicitat deja să beneficieze de această ştergere a datoriei, a adăugat Ministerul Educaţiei al SUA.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare