Bihor: Muniţie de artilerie neexplodată, descoperită pe o stradă din Oradea

Două elemente de muniţie de artilerie au fost descoperite luni pe o stradă din Oradea de un muncitor în timp ce efectua lucrări la acostamentul drumului, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, Camelia Roşca.

Potrivit unui comunicat remis de ISU Bihor, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana a constatat că cele două elemente de muniţie, găsite pe strada Episcop Ioan Alexi din municipiul Oradea, rămase neexplodate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aveau focoasele şi capsele intacte, prezentând astfel un nivel ridicat de pericol.

Specialiştii pirotehnicieni au asanat o suprafaţă de teren de aproximativ 50 de metri pătraţi şi au acţionat pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea celor două muniţii în condiţii de siguranţă, acestea urmând a fi distruse la o dată ulterioară.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a reamintit cetăţenilor faptul că în cazul descoperirii elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, fiind totodată interzise mutarea, ridicarea şi transportul acestora.

Sursa: PRESSONLINE