marți, noiembrie 29, 2022

Bilanț COVID: 241 de cazuri noi, în ultimele 24 h

Ministerul Sănătăţii: 241 de cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 120 mai puţine decât în ziua precedentă/ Au fost raportate cinci decese

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 241 de cazuri noi de COVID-19, cu 120 mai puţine faţă de ziua precedentă, fiin raportate și cinci decese, a transmis Ministerul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă.

”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 241 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 120 mai puţine faţă de ziua anterioară. 42 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis Ministerul Sănătății.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 589, cu 20 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 100 de persoane, cu 3 mai puţine faţă de ziua anterioară. Din cei 100 de pacienţi internaţi la ATI, 82 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 46 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până sâmbătă, 67.236 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 11.11.2022 (10:00) – 12.11.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 5 decese (2 bărbaţi şi 3 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 5 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, 1 la categoria de vărstă 70-79 de ani şi 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 1 era vaccinat.

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner