Bistriţa-Năsăud: Bucureştean care trebuia să fie în carantină, depistat în gară, la peste 400 kilometri de casă

Un bucureştean de 33 de ani, faţă de care fusese impusă măsura carantinării, a fost depistat de jandarmi, în cursul serii de duminică, în gara Bistriţa Nord, la peste 400 de kilometri de domiciliu, precizează luni Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud. Acesta a fost cazat la centrul de noapte din municipiul Bistriţa. Tot la sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii montani au depistat şase tineri care se plimbau în zona barajului Colibiţa după ora 23,00, fără a avea un motiv bine întemeiat şi fără a avea asupra lor declaraţii pe proprie răspundere. ‘Cei şase tineri sunt din Bistriţa, Prundu Bârgăului şi Ilva Mare şi au declarat că doreau doar să admire peisajul şi să viziteze zona. Au fost aplicate şase sancţiuni: două amenzi în valoare totală de 1.000 de lei şi patru avertismente scrise’, se menţionează într-un comunicat al Jandarmeriei. În acest sfârşit de săptămână, jandarmii au aplicat în total 104 sancţiuni, şi anume 61 de avertismente şi 25 de amenzi în valoare totală de 14.550 lei, pentru nerespectarea măsurilor privind măsurile de protecţie individuală, nerespectarea măsurilor privind libera circulaţie în intervalul 23,00 – 05,00, pătrunderea în fondul forestier fără drept, consumul de alcool în spaţiul public neamenajat şi cerşetorie.

Sursa: PRESSONLINE