Bistriţa-Năsăud: Licitaţia pentru deszăpezirea drumurilor judeţene, încă nefinalizată

Licitaţia pentru deszăpezirea celor aproximativ 700 de kilometri de drumuri judeţene din Bistriţa-Năsăud nu este finalizată la această dată, cu toate că procedura a fost lansată de Consiliul Judeţean în urmă cu patru luni.

Potrivit SEAP, contractul privind întreţinerea pe timp de iarnă se află în faza de evaluare calificare şi tehnică, care are termen limită de finalizare sfârşitul acestui an.

Drumurile judeţene au fost împărţite în cinci loturi şi pentru fiecare dintre acestea va fi încheiat un acord-cadru cu o durată de patru ani, la fel cum s-a procedat şi în anul 2017.

În urmă cu patru ani, licitaţia a fost lansată de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în septembrie şi s-a încheiat în anul următor, aproape de venirea primăverii.

Faţă de contractul anterior, valoarea a crescut cu aproximativ 25%, respectiv la 26 milioane de lei, fără TVA.

Până la finalizarea licitaţiei, pe drumurile judeţene se va interveni pe bază de note de comandă către firmele care au câştigat vechiul contract.

Conform programului de măsuri pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe drumurile judeţene, se estimează că pentru sezonul de iarnă 2021-2022 va fi nevoie de 9.800 de tone de sare, 9.800 tone de nisip şi 53 de utilaje.

În ceea ce priveşte drumurile naţionale, stocurile de materiale antiderapante au fost făcute încă de la începutul lunii noiembrie, iar primele intervenţii au avut loc în urmă cu zece zile, când a nins în Pasul Tihuţa.

În municipiul Bistriţa, Primăria a anunţat că are pe stoc 1.333 de tone de sare şi 128 de tone de clorură de calciu, iar intervenţiile vor fi asigurate cu două echipe formate în total din 21 de muncitori, care vor lucra în două schimburi, şi 30 de utilaje.

Judeţul Bistriţa-Năsăud se află, de luni după-masă, sub o avertizare de cod galben pentru zona montană înaltă, unde sunt aşteptate ninsori viscolite şi rafale de vânt de peste 80 km/h.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare