Bogdan Aurescu, la Conferinţa internaţională ‘Relaţiile Externe ale UE şi ordinea globală’; a vorbit despre perspectivele NATO

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, joi, la deschiderea primei ediţii a Conferinţei internaţionale ‘Relaţiile Externe ale Uniunii Europene şi ordinea globală’, prilej cu care a prezentat o analiză asupra viitorului Alianţei Nord-Atlantice şi al relaţiei transatlantice.

Evenimentul, cu tema ‘Noile relaţii transatlantice şi perspectivele ordinii globale”, a fost organizat de Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi în colaborare cu think-tank-ul Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE transmis AGERPRES, ministrul a evidenţiat că Alianţa Nord-Atlantică reprezintă o componentă ‘esenţială’ a relaţiei şi stabilităţii transatlantice, consolidându-şi în timp capacitatea de a gestiona cu succes ameninţări semnificative şi de a asigura stabilitatea regională şi globală.

Raportat la contextul de securitate actual, Aurescu a analizat procesul de reflecţie privind viitorul organizaţiei, NATO 2030, condus de secretarul general al Alianţei, menit să conducă la consolidarea capacităţii de a răspunde eficient provocărilor de securitate curente şi viitoare şi care va contribui la elaborarea unui nou Concept strategic al Alianţei.

Ministrul a prezentat direcţiile prioritare pentru perioada următoare în vederea consolidării acestor măsuri. Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea de continuare a procesului de consolidare a posturii de apărare şi descurajare a NATO, evocând situaţia îngrijorătoare actuală din zona Mării Negre, îndeosebi în contextul comportamentului ‘asertiv’ al Rusiei. El s-a referit şi la aprofundarea mecanismului consultărilor politice în cadrul NATO, aspect agreat de toţi aliaţii, menţionând că rolul organizaţiei, ca primă opţiune de consultări pe teme de securitate transatlantică, va fi reconsolidat.

Aurescu a amintit că miercuri a avut loc o reuniune ministerială extraordinară, de tip jumbo, a miniştrilor Apărării şi Externe NATO, cu participarea secretarului american de stat Antony Blinken şi a secretarului Apărării, Lloyd Austin.

‘Un astfel de dialog apropiat ne va face mai puternici. Ieri am evaluat situaţia din Afganistan şi am decis să începem retragerea trupelor americane şi a forţelor misiunii Resolute Support începând cu 1 mai. De asemenea, am discutat situaţia îngrijorătoare din proximitatea Ucrainei. Cu această ocazie am reiterat sprijinul României pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi am subliniat necesitatea ca Alianţa să continue consolidarea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul estic, la Marea Neagră’, a arătat ministrul.

El a subliniat valoarea deosebită a parteneriatelor NATO pentru viitorul Alianţei, făcând referire în special la consolidarea cooperării strategice NATO-UE. Totodată, a pledat pentru eforturi sporite, mai ales la nivel UE, pentru soluţionarea conflictelor prelungite din regiune, o prioritate urmărită consecvent de România, pentru a combate arcul de insecuritate de la Marea Neagră. Aurescu a evidenţiat şi importanţa dialogului cu Georgia şi Ucraina privind securitatea Mării Negre, precum şi a sprijinului NATO pentru întărirea rezilienţei şi securităţii acestora.

Ministrul de Externe a mai vorbit despre importanţa susţinerii eforturilor internaţionale dedicate creşterii rezilienţei strategice şi combaterii ameninţărilor hibride, abordând şi necesitatea de dezvoltare a capacităţilor inovative de apărare şi a noilor tehnologii. În context, el a făcut referire la iniţiativa României de a înfiinţa şi găzdui un Centru Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, dedicat statelor NATO, UE şi partenere.

Bogdan Aurescu a mai subliniat capacitatea de adaptare a NATO, salutând modul în care a fost dezvoltată capabilitatea pentru gestionarea urgenţelor civile şi a efectelor pandemiei COVID-19, reamintind că România a fost primul stat aliat care a accesat mecanismul Strategic Airlift Capability al NATO, anul trecut.

Sursa: pressonline.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare