Premierul interimar Ilie Bolojan spune că până la mijlocul acestei săptămâni trebuie finalizată analiza celor peste 10.000 de proiecte finanțate prin PNRR.
”Ieri după-amiază am avut o videoconferință de lucru cu prefecții. Le-am cerut ca, în această dimineață, să informeze toate primăriile cu privire la necesitatea de a transmite datele legate de proiectele finanțate din fonduri europene prin programul PNRR: stadiul lucrărilor, termenul de finalizare și graficul de lucrări.
La ora 9:00 s-au organizat întâlniri în județe. Ministerul Dezvoltării a pus la dispoziția primăriilor un ghid și o platformă electronică pentru colectarea acestor date.
Până la mijlocul acestei săptămâni trebuie să finalizăm analiza celor peste 10.000 de proiecte finanțate prin acest program, dintre care peste 5.000 prin Ministerul Dezvoltării, peste 2.500 prin Ministerul Educației, peste 1.500 prin Ministerul Mediului, plus proiectele derulate prin celelalte ministere. Majoritatea au ca beneficiari autoritățile locale sau școlile din localități.
În paralel cu inventarierea situației lucrărilor, continuăm negocierile tehnice cu reprezentanții Comisiei Europene privind ultimele modificări ale programului de finanțare. Acestea se vor finaliza până la începutul săptămânii viitoare.
Clarificăm ce proiecte vor rămâne finanțate prin granturi. Vor fi cele care se vor termina până la sfârșitul lunii august; altfel, vom pierde finanțările.
Pentru proiectele care nu se pot termina, analizăm transferul pe finanțarea din împrumut, fără a afecta derularea lucrărilor.
Este nevoie de o mobilizare a beneficiarilor și a constructorilor, de o evaluare corectă a situației din teren, astfel încât proiectele aflate într-un stadiu avansat să fie finalizate la timp, iar România să nu piardă fondurile europene disponibile.
Programul PNRR are un impact major asupra investițiilor din România în acest an: peste 10 miliarde de euro. De la autostrăzi și cale ferată, până la investiții în transporturi, școli, spitale și blocuri anvelopate, în localități din toată țara.
Negocierile cu Comisia Europeană cuprind și componenta de jaloane și reforme pe care ne-am angajat să le implementăm, precum și ajustarea obiectivelor la un nivel realist”, spune premierul.



