Botoşani: Accident cu patru răniţi pe drumul european E58; printre victime şi doi copii

atru persoane, printre care şi doi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică, pe drumul european E58, pe raza comunei Băluşeni, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

În accidentul produs în apropiere de Mănăstirea Zosin au fost implicate două autoturisme.

La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă, şi o ambulanţă SMURD, dar şi două echipaje al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

‘Pompierii au acţionat pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, dar şi pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor’, a precizat Dorina Lupu.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare