Botoşani: Bărbat cercetat penal după ce a prezentat un certificat de vaccinare aparţinând unei alte persoane

Un bărbat din Botoşani este cercetat penal pentru fals în declaraţii după ce a prezentat jandarmilor un certificat de vaccinare anti-COVID-19 fals, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Dan Izotov.

Potrivit acestuia, bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost depistat de un echipaj de jandarmerie într-un bar de pe Calea Naţională, în apropierea Stadionului municipal Botoşani, iar în momentul legitimării şi verificării certificatului verde a ieşit la iveală o neconcordanţă, în sensul în care certificatul verde nu îi aparţinea.

‘Pus în faţa faptului împlinit, bărbatul a recunoscut că certificatul verde prezentat pe smartphone este al unui prieten, fără a face precizări privind circumstanţele în care a ajuns în posesia acestuia’, a afirmat Izotov.

Conform Codului penal, declararea necorespunzătoare a adevărului, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Aceeaşi faptă, săvârşită pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepseşte cu închisoare de la unu la conci ani sau cu amendă.

Actele procedurale întocmite de jandarmi vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare