Botoşani: Portrete ale laureaţilor Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’, expuse la Memorialul Ipoteşti

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii ‘Mihai Eminescu’ găzduieşte o expoziţie de artă contemporană care cuprinde portretele poeţilor laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu – Opera Omnia.

Lucrările, care sunt expuse în sala ‘Portaluri’ din cadrul Muzeului Tematic ‘Mihai Eminescu’, sunt realizate de pictorul Florin Buciuleac, iar personajele sunt câştigătorii celui mai important premiu de poezie din România în perioada 1991- 2007.

Astfel, pe simezele din incinta Memorialului Ipoteşti au fost expuse portretele următorilor poeţi: Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanţa Buzea, Emil Brumar, Ilie Constantin, Angela Marinescu, Şerban Foarţă, Gabriela Melinescu, Adrian Popescu şi Mircea Dinescu.

‘Florin Buciuleac este un artist plastic, axându-se pe grafică, în special de portretele de scriitori. Pictorul a absolvit Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi şi a activat ca muzeograf în cadrul Muzeului Literaturii Române Iaşi. I-a avut profesori pe marii artişti ieşeni: Ion Neagoe, Liviu Suhar, Dan Hatmanu, aceştia impregnându-i expresia figurilor realizate în tuş, pastel, creion sau cărbune. Despre portretele sale s-a scris în revistele Convorbiri literare, Dacia literară, iar expoziţiile sale au ajuns în diverse ţări. Memorialul Ipoteşti deţine o serie de portrete realizate de Florin Buciuleac în tehnica pastelului, tuşului şi în cărbune’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Memorialul Ipoteşti.

Tablourile lui Florin Buciuleac vor putea fi vizionate până la sfârşitul lunii iunie. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare