Brăila: Zeci de persoane, amendate pe Faleza Dunării pentru încălcarea interdicţiei de deplasare după ora 22,00

Poliţiştii au aplicat vineri seara 34 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 19.000 de lei unui grup de zeci de persoane care se aflau în zona Falezei Dunării după ora 22,00, încălcând interdicţia de deplasare, au informat reprezentanţii IPJ Brăila.

‘În jurul orei 22,15 în zona Falezei Dunării, au fost identificate mai multe persoane care încălcau interdicţia de deplasare după orele 22,00. Persoanele în cauză au fost sancţionate conform Legii 55/ 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare de câte 500 lei fiecare, iar grupul a fost dispersat’, se precizează în informarea transmisă de către IPJ Brăila.

În total au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 19.000 lei.

O acţiune de verificare a respectării regulilor de prevenire şi combatere a răspândirii SARS-CoV-2 a fost desfăşurată vineri seara la nivel naţional de către Poliţia Română şi Jandarmerie, cu efective mărite, aceasta urmând a fi continuată sâmbătă şi mai ales duminică, atunci când vor intra în vigoare noile restricţii. AGERPRES / (AS – autor: Marius Frăţilă, editor: Antonia Niţă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare