Brașovul va deveni o „Localitate Prietenă a  Copiilor” după Memorandumul cu UNICEF

Primarul Braşovului, Allen Coliban, şi reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult, au semnat vineri un Memorandum care are printre obiective construirea unui centru de incluziune socială pentru copiii vulnerabili.

Totodată, memorandumul este o componentă a parteneriatului în vederea implementării proiectului ‘Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili’, finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, relatează Agerpres.

„Braşovul este unul dintre primele oraşe din România care devin partenere într-un astfel de program, iar acest program se suprapune strategiei noastre de a deveni un oraş prietenos pentru familii tinere, pentru a atrage profesionişti, care să se mute în Braşov; obiectivul nostru este să devenim un oraş al familiei. Este foarte important să devenim, totodată, un oraş prietenos pentru copiii noştri şi mă bucură faptul că un partener de talia UNICEF-ului este alături de noi în acest proiect, pentru a ne transfera, a ne ajuta, a ne oferi consultanţă în diverse măsuri, pentru a implementa un astfel de obiectiv”, a declarat, cu prilejul semnării documentului la Braşov, primarul Allen Coliban.

Conform acestuia, la Braşov, împreună cu UNICEF se va alcătui un Consiliu al Copiilor, ales pe baze democratice, care va participa la luarea deciziilor pentru oraş.

O „Localitate Prietenă a Copiilor” este un municipiu, un oraş, o comunitate sau un sistem de guvernare locală care se angajează să respecte drepturile copilului, aşa cum sunt exprimate în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare