Brâul Maicii Domnului – în perioada 4-7 decembrie, la biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti

Brâul Maicii Domnului, de la Mănăstirea Kato Xenia (Grecia), va fi adus în pelerinaj, în perioada 4-7 decembrie, la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, cu ocazia prăznuirii hramului de iarnă al acestui locaş, sărbătorit de Sfântul Nicolae, scrie Agerpres.

„Surpriză duhovnicească deosebită pentru credincioşii din Bucureşti şi pentru pelerinii din întreaga ţară! Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, de la mănăstirea Kato Xenia, Episcopia de Volos din Grecia, va fi adus în pelerinaj la biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, în perioada 4-7 Decembrie 2022!”, informează un comunicat postat pe pagina de Facebook al Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou.

Primirea sfântului odor va avea loc duminică, 4 decembrie, la ora 9,00, acesta urmând a rămâne în sfântul locaş, alături de mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, până pe data de 7 decembrie, ora 22,00.

Potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe, cinstitul Brâu al Maicii Domnului a fost ţesut din fire de cămilă de însăşi Fecioara Maria, informează Agenţia Basilica a Patriarhiei Române.

Conform Sinaxarului zilei de 31 august, cinstitul Brâu a fost mutat din Ierusalim în cetatea Constantinopolului în timpul anilor de domnie ai împăratului Arcadie (395-408), fiul lui Teodosie cel Mare. Cu gândul de a proteja capitala imperiului şi pe locuitorii acesteia, împăratul l-a aşezat într-un sipet pe care l-a numit „racla sfântă”.

De atunci, racla n-a mai fost deschisă decât pe vremea împăratului bizantin Leon cel Înţelept (886-912), cu scopul de a o vindeca pe împărăteasa Zoe, care era chinuită de un duh necurat.

În semn de recunoştinţă, împărăteasa Zoe a brodat Brâul cu fir de aur. În a doua jumătate a sec. al XII-lea, Brâul a fost împărţit în fragmente, care au fost dăruite mai multor biserici.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare