BREAKING NEWS / Bătaie generală la alegerile din PNL Timișoara – IMAGINI cu îmbrânceli, lovituri și acuzații

Scandal cu îmbrânceli, lovituri și acuzații, în fața clădirii în care se desfășoară sâmbătă alegerile pentru conducerea filialei PNL Timișoara.

Mai mulți membri PNL care nu au fost lăsați să intre să voteze în cadrul alegerilor din Timișoara s-au îmbrâncit cu autoritățile iar situația a scăpat de sub control. Între timp aceștia au reușit să intre, dar scandalul a continuat în sala în care aveau loc alegerile. 

Scandalul ar fi izbucnit după ce mai mulți liberali nu au fost lăsați să intre în sală.Aceştia îi acuză pe organizatori că vor să măsluiască de fapt acest scrutin, astfel încât să iasă preşedinte Cosmin Tabără, un susţinător al lui Florin Cîţu, scrie antena3.ro

Inclusiv unul dintre candidaţi nu a putut să intre în sală. Este unul dintre cei care au protestat vehement şi s-a îmbrâncit ca să intre în sală.

„Zeci de persoane au venit aici unde astăzi au loc alegerile pentru preşedinţia PNL Timişoara. Aceştia au iscat un adevărat scandal, după ce forţele de ordine nu le-a permis accesul, deoarece aceştia nu figurau pe liste. Intrarea la aceste alegeri s-a făcut pe bază de brăţară.

Curios este faptul că unul dintre candidaţi nu avea această brăţară care îi permitea acces, motiv pentru care, nu a fost lăsat să intre. De aici, până la o adevărată ambuscadă, nu a fost decât un pas.

În plus, în urma îmbrâncelilor între forţele de ordine, poliţişti, susţinătorii candidaţilor PNL s-a lăsat cu zgârieturi, s-au lovit, s-au îmbrâncit, au fost chiar şi răniţi, e adevărat, nu grav. În cele din urmă, cu mai multe îmbrânceli, a reuşit să intre Claudia Chira, care a luat şi cuvântul. Cert este că preşedintele PNL Timiş, Alin Nica le-a permis în cele din urmă acestora accesul. Scandalul s-a mutat însă, în sala unde au loc alegerile. Cu greu, poliţiştii au reuşit să îi potolească”, a transmis Andreea Borboros, reporter Antena 3.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare