BREAKING NEWS / Doi deputaţi l-au părăsit pe Ponta şi au revenit în PSD; Ponta: Votul lor ar fi contat la moțiune!

Deputaţii Horia Nasra şi Cornel Itu, care plecaseră în urmă cu o săptămână la Pro România, au revenit în PSD.

  • Anunţul a fost făcut de Horia Nasra, pe pagina sa de Facebook, unde mai precizează că – nu va vota moţiunea de cenzură la adresa guvernului Dăncilă.

”Stimați clujeni, dragi colegi,

Astăzi m-am întors acasă, în PSD Cluj.
Partidul în care am crescut și în care mi-am petrecut tinerețea are nevoie de mine și este de datoria mea să fiu alături de colegii și prietenii mei.

Nu am semnat textul moțiunii și nu o voi vota, la fel și colegul meu, dl. Cornel Itu. Am fost, suntem și vom fi oameni de stânga și nu putem vota această elucubrație liberală!

Nu pot gira venirea la putere a liberalilor care își propun tăieri salariale, disponibilizări în masă în sectorul bugetar și înghețarea proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale, finanțate prin PNDL sau FDI.

Cât privește moțiunea, nu calculul bilelor mă interesează, ci faptul că astăzi PSD are nevoie de toți parlamentarii săi, de toți cei care în 2016 au fost aleși de cetățeni sub sigla PSD!

Nefericita eroare, nominalizarea noii conduceri a PSD Cluj, poate fi îndreptată. Sunt convins că există sute de social-democrați cu vechime în organizație care pot reprezenta cu onoare clujenii și capitala Transilvaniei, nu un individ care jignește clujenii, românii, înjură jurnaliștii și amenință colegii și aleșii locali.

Sper ca în viitor cele două partide de stânga, PSD și Pro România să gândească un proiect politic comun, pentru că ambele formațiuni împărtășesc valori social-democrate.

Joi voi fi alături de colegii mei, deputații din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat și îmi voi relua activitatea politică în Cluj având în vedere campania electorală.”, se arată în postarea deputatului Horia Nasra.

Ponta: Votul lor ar fi contat

Liderul Pro România, Victor Ponta, a afirnat că cei doi deputaţi nu fac parte dintre cei 237 de semnatari ai moţiunii de cenzură, dar recunoaşte că votul acestora „ar fi contat”.

Ponta ProRomania“Eu pot doar să le ofer unor deputaţi PSD o şansa să iasă din minciuna din ultima perioadă, să îşi recîştige o parte din curajul, respectul şi demnitatea pe care le-au pierdut prin complicitatea cu oameni şi acţiuni înjositoare /şi pot să le ofer o alternativă politica curată de centru stânga pentru viitor! Viorica Dăncila poate să le ofere aceloraşi oameni funcţii, bani şi avantaje imediate , totul pe termen foarte scurt – în schimbul demnităţii şi respectului de sine şi faţă de oamenii din comunitatea lor! Alegerea le aparţine acestor oameni. (…)

Ps – cei doi deputaţi NU sunt dintre cei 237 care au semnat moţiunea / însă votul lor ar fi contat – în primul rând pentru ei înşişi (şi pe urmă pentru noi toţi)!”, a scris Ponta pe Facebok.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare