BREAKING NEWS / Președintele Iohannis: Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior și restricțiile de circulație noaptea

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend.

  • Este vorba despre renunțarea la masca de protecție în aer liber, cu câteva excepții, și la restricțiile de circulație pe timp de noapte.

„Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare, care cuprinde întreaga perioadă de vară, ne pregătim de relaxare. Dar nu vrem să relaxăm în iunie, ca să revenim la restricții în august. Vom avea o relaxare pas cu pas, relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare”, a spus Klaus Iohannis într-o declarație de presă.

Primul punct din calendarul de relaxare est 15 mai, când se va renunța la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice exterioare, cu câteva excepții – zone aglomerate precum târguri, piețe sau stațiile pentru transportul în comun.

Tot din acest weekend sunt ridicate restricțiile de circulație pe timp de noapte, a precizat președintele.

Șeful statului a vorbit și despre evenimentele private care vor suferi modificări din 1 iunie.

Astfel, din 1 iunie, nunțile pot avea loc fără restricții daca persoanele invitate sunt vaccinate.

“Avem nunți, botezuri, mese festive, din 1 iunie în exterior pot participa maxim 70 de persoane, în interior maxim 50 de persoane. Dar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți”, a explicat Iohannis.

„Campania de vaccinare a prins viteză, am parcurs deja un drum lung, însă e evoie de mai mult. Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm”, a adăugat el.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare