Budăi, despre MAJORAREA PENSIILOR de la 1 septembrie: Toate pensiile, recalculate – De luni începem plata

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, sâmbătă, că toate pensiile sunt recalculate, iar plata pensiilor majorate va începe de  luni.

„Suntem cu toate pensiile recalculate. Taloanele sunt tipărite, sunt plătile făcute catre Posta Romana. De luni incepem plata în noul cuantum la pensii”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budău, la Constanţa.

Valoarea punctului de pensie creşte cu 15% de la 1 septembrie, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii pensiilor. Impactul bugetar pentru această majorare a pensiilor a fost calculat la circa 8,4 miliarde de lei.

De la 1 septembrie, pensia minimă garantată sau indemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei, iar indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate se majorează de la 880 lei la 1.012 lei.

Potrivit  Ministerului Muncii, numărul total al pensionarilor din România este de 4.964.018, dintre aceştia, 4.668.104 beneficiază de pensii de stat şi 295.900 sunt pensionari agricultori.

Pensia medie în România era, la finele lunii iulie, de 1.189 de lei, din care pensia pentru limită de vârstă era 1.348 de lei, iar pensia medie pentru agricultori era 489 de lei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare