Buget2021 – Parlament/Barna: Votul din Parlament confirmă că România are cel mai ambiţios buget de investiţii

Vicepremierul Dan Barna consideră că votul de marţi din Parlament confirmă că România are ‘cel mai ambiţios buget de investiţii’ pe care l-a avut vreodată. ‘Cele două zile în care am ajuns să votăm bugetul a dovedit un lucru foarte clar. Există o majoritate parlamentară stabilă, există o coaliţie de guvernare care a ajuns să facă aceste reforme. În momentul de faţă România are un buget, din acest moment începe activitatea de execuţie, începe marea provocare, ca acele proiecte importante de care România are nevoie şi despre care vorbim de 30 de ani să înceapă să devină realitate în fiecare bucată de Românie, în fiecare judeţ, municipiu, oraş sau comună’, a afirmat Barna după adoptarea proiectelor legii bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat. Potrivit vicepremierului, cele două zile de dezbatere din plenul Parlamentului au arătat că ‘această coaliţie de centru dreapta îşi onorează angajamentele pe care le-a făcut românilor în campania electorală’. ‘În ciuda unei opoziţii în care am văzut voturi voturi duble şi obişnuinţa aceea de a fura votul şi când eşti în minoritate, ceea ce poate să fie mai ridicol, votul de astăzi al colegilor din Parlament confirmă că România este pe o execuţie bugetară pentru cel mai ambiţios buget de investiţii pe care l-a avut România vreodată. Acesta este rezultatul celor două zile şi aceasta este provocarea şi angajamentul pe care acest Guvern îl face pentru România’, a adăugat Barna.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare