Călin Popescu Tăriceanu: Relaxarea de luni seamnănă ca două boabe de orez cu povestea cu rabinul

tariceanu

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a susținut că deschiderea teraselor, care seamănă ca două boabe de orez cu povestea cu rabinul, nu a fost o pomană din partea acestui guvern incompetent, ci ruperea lanțurilor de către cei care vor să meargă înainte și care nu se lasă doborâți de un virus.

”Nu vi se pare că ziua de ieri (luni), cea cu <relaxarea accentuată> (deschiderea teraselor) seamănă ca două boabe de orez cu povestea cu rabinul? Cea cu evreul care merge la rabin să se plângă de faptul că trăia într-o singură cameră cu soția și cei 5 copii și că viața e un iad. Și îl roagă pe rabin să-i dea un sfat cum să facă să-i fie mai bine. Rabinul îi spune să bage capra în casă. Apoi vaca, urmată de găină și așa mai departe. Bietul om vine după un timp înapoi și spune că nu se mai poate trăi în casa lui. Și atunci rabinul îi zice: ia scoate toate animalele din casă și vino să-mi spui cum e. Se întoarce omul cu o față zâmbitoare și îi confirmă că viața este mult mai bună acum”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a punctat că dacă înlocuim rabinul cu <Guvernul Meu> și poporul român ia locul celui care caută un sfat se obține povestea relaxării de luni.

”Mă bucur că terasele au fost pline, pentru că cei din HoReCa aveau nevoie de o gură de oxigen, dar să nu uităm că ne întoarcem tot în casa mică (adică un guvern care nu știe ce să facă și un președinte căruia îi place să se joace de-a dictatura). Relaxarea de ieri nu a fost o pomană din partea acestui guvern incompetent, ci ruperea lanțurilor de către cei care vor să meargă înainte, cei care nu se lasă doborâți de un virus, cei care nu mai vor să se întoarcă la măști și izolări în case. Cei care vor să-și trăiască viața liberi fără îngrădiri și fără să fie numărați câți sunt când merg pe stradă. Eu nu am fost ieri la terasă, dar sunt alături de ei”, a completat Tăriceanu.