Ce au promis a Congres USR-iştii care aspiră la prezidenţiale

Senatorul USR Mihai Goţiu a promis sâmbătă, celor peste 500 de delegaţi al Congrescă, dacă va fi ales de aceştia să candideze la prezidenţialele din noiembrie, va continua să militeze pentru protecţia mediului şi combaterea tăierii pădurilor.

„Suntem într-un moment istoric, mai exact în turul al doilea al alegerilor din această toamnă avem şansa de a avea doi candidaţi care nu vor veni să ceară votul unul împotriva altuia sau, pentru a simplifica, împotriva corupţiei sau împotriva lui Soros, ci vom avea, şi sunt convins de acest lucru, doi candidaţi, iar unul va fi a nostru, care să vorbească despre cum va arăta România anului 2050. (…) Consider că reprezentantul nostru are o mare şansă de a câştiga încă din această toamnă alegerile prezidenţiale, înţelegând exact toate cauzele pentru care au luptat aceşti oameni şi pentru care s-au implicat.

Mediul este şi despre infrastructură şi una dintre marile probleme cu care ne confruntăm în valorificarea patrimoniului natural excepţional al României este lipsa unei infrastructuri la nivel naţional şi local. Da, mediul este despre corupţie, Mai exact, despre resurse uriaşe care alimentează corupţia din cauza ignorării şi încălcării legislaţiei de mediu În cazul Roşia Montană vorbim de 700 de milioane de dolari care s-au cheltuit in România, corupând pe cei care aveau deciziiile în acest caz de la toate nivelurile. N-a rămas nimic pe urma celor 700 de milioane de dolari pe care îi cer acum în procesul de la Washington, aceşti bani au ajuns in corupţie. (…) Protejând mediul, reducem corupţia în România”, a spus Goţiu în cadrul Congresului USR.

Dragoş Dinulescu, un alt candidat în cursa internă a USR pentru desemnarea candidatului partidului la prezidenţiale, le-a spus colegilor săi că, dacă îl vor vota, va reprezenta altceva decât „cutuma”.

„Dacă mă votaţi, mă votaţi pentru că reprezint altceva decât cutuma. Sigur, cei care au deja mandat din partea filialelor să voteze un anumit candidat, da, trebuie să le respecte mandatul şi să facă aşa cum au decis filialele. Cei care nu aveţi mandat sau care sunteţi nehotărâţi sau care acum vedeţi în mine un om interesant şi capabil, e greu într-un sfert de oră să vin şi să recuperez handicapul pe care-l am faţă de oameni cu notorietate, dar dacă veţi vota, veţi vota cu inima şi pentru USR. (…) Eu nu sunt un om cu notorietate, cum sunt colegii mei parlamentari, eu vin din urmă, aşa cum mulţi dintre voi sunteţi”, a spus Dinulescu.

Dumitru Stanca, un alt competitor, consideră că profilul lui corespunde aşteptărilor românilor.

„Sunt convins că profilul meu corespunde aşteptărilor românilor. Sunt convins că românii vor ‘cumpăra’ candidatul Stanca Dumitru . (…) Sunt cel de la care a pornit, cred eu, şi nebunia acestei campanii interne şi care a avut curajul să tulbure apele acestei desemnări a candidatului USR la funcţia prezidenţială (…) Mi-am bazat candidatura pe una dintre opţiunile românilor când vine vorba de încrederea în instituţiile statului şi v-am spus în mesajul meu că Armata se bucură de o mare încredere în rândurile românilor. V-am mai spus, de asemenea, că nu e posibil ca un cadru militar în activitate să candideze, pentru că e interzis prin lege, aşa că sunt convins că eu aş capitaliza această încredere a românilor ca şi candidat al USR la preşedinţia României”, a declarat  el la Congresul USR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare