Ce conţine documentul prin care Dragnea a dat în judecată Comisia Europeană

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a dat în judecată Comisia Europeană la finalul anului 2018, încercând să obțină anularea raportului OLAF pe baza căruia a fost inculpat în dosarul Tel Drum.

  • Tribunalul Uniunii Europene a publicat documentul cu solicitările și argumentele liderului PSD.

plangere dragnea uePotrivit documentului, Liviu Dragnea, reclamant, este reprezentat de B. O’Connor, ca solicitor, și de S. Gubel, ca avocat, iar pârâtă este Comisia Europeană.

În reclamație, Liviu Dragnea cere „anularea Deciziei OCM(2018)20575 a Comisiei, comunicată reprezentantului legal al reclamantului prin scrisoarea din data de 1 octombrie 2018″ și „obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată”, a informat romaniatv.net.

 

Președintele PSD reclamă că în cursul investigației OLAF i-a fost încălcat dreptul la apărare și nu i-a fost asigurat acces la documentele agenției europene antifraudă.

Dragnea plangere ue„1. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (1), (2) și (4) din Regulamentul OLAF (1), precum și a dreptului la apărare al reclamantului în cadrul investigațiilor, inclusiv dreptul de a fi ascultat și respectarea prezumției de nevinovăție.

  1. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări în ceea ce privește investigațiile, precum și pe refuzul de a deschide o investigație referitoare la desfășurarea investigației OLAF.
  2. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de acces la documentele privind investigația OLAF.”

Liviu Dragnea a dat în judecată Comisia Europeană la Tribunalul UE de la Luxemburg (CJUE), acuzând că nu i-a acordat dreptul la apărare și nu a respectat prezumția de nevinovăție în cazul în care OLAF a investigat fraudele cu bani europeni de care s-ar face vinovată compania Tel Drum, despre care procurorii DNA spun că îi aparține liderului PSD.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare