Certificatul verde ar putea fi condiţionat de noi doze de rapel

Comisia Europeană va decide “în câteva zile” dacă valabilitatea certificatelor verzi ar trebui să fie legată de dozele de rapel după o anumită perioadă de timp, scrie sursazilei.ro.

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că certificatul verde al UE pentru COVID-19 ar trebui condiţionat de doze de rapel după şase luni, “pentru a evita orice crăpătură în peretele imunităţii care a fost deja construit pe continentul nostru”. Mitsotakis a adăugat că îi va propune preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o astfel de sugestie, relatează “Politico”, citat de Mediafax.

La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, zilele trecute, că certificatul verde va fi legat de dozele de rapel pentru cei eligibili să le primească.

Întrebat cu privire la aceste comentarii într-o conferinţă de presă de vineri, un purtător de cuvânt al Comisiei a spus că “în prezent nu este prevăzută o perioadă de valabilitate pentru certificatele de vaccinare”, dar că “aceast lucru face parte din problemele pe care intenţionăm să le abordăm în următoarele două zile”.

“Dă-ne câteva zile şi apoi vom oferi mai multă claritate din partea noastră cu privire la valabilitatea certificatelor de vaccin… şi la chestiunea rapelurilor”, a adăugat purtătorul de cuvânt, sugerând că Comisia Europeană va face o propunere de modificare a normelor UE, care apoi trebuie să fie discutate şi adoptate de ţările membre.

Prezentarea unui certificat de vaccin valabil a devenit obligatorie în majoritatea ţărilor UE pentru intrarea în baruri, restaurante, participarea la competiţii sportive şi pentru călătorii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare