China a anunţat stabilirea de relaţii diplomatice cu Honduras. Care a fost reacția Taiwanului

China a anunţat duminică stabilirea de relaţii diplomatice cu Honduras, o victorie pentru Beijing care a răpit un nou aliat Taiwanului, care nu mai este recunoscut decât de 13 state în lume, relatează AFP, informează Agerpres.

„China şi Honduras tocmai au stabilit relaţii diplomatice”, a postat pe Twitter Hua Chunying, o purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe.

Postarea este însoţită de o fotografie cu ministrul chinez al afacerilor externe, Qin Gang, care îi strânge mâna omologului său hondurian Enrique Reina.

Între statele care au încă relaţii diplomatice cu Taiwanul se află Vaticanul, Eswatini (fostă Swaziland), naţiuni insulare din Pacific şi Haiti.

Pe de altă parte, Taiwanul a acuzat duminică statul chinez că face presiune asupra aliaţilor săi tot mai puţin numeroşi pentru a se alătura taberei Beijingului, după ruperea legăturilor diplomatice între Honduras şi Taiwan.

„Ruperea relaţiilor diplomatice între ţara noastră şi Honduras se înscrie într-o serie de coerciţii şi intimidări din partea Chinei”, a declarat biroul preşedintei Tsai Ing-wen într-un comunicat.

„China reduce locul Taiwanului pe scena internaţională de multă vreme, punând în pericol pacea şi stabilitatea regională în mod unilateral”, a adăugat sursa citată.

Beijingul a sporit presiunea militară, economică şi diplomatică asupra Taiwanului de la venirea la putere a lui Tsai Ing-wen, realeasă în 2020.

Preşedinta taiwaneză provine dintr-un partid tradiţional favorabil independenţei insulei, o linie roşie absolută pentru guvernul chinez, care ameninţă să intervină militar pentru a împiedica un astfel de scenariu.

În acelaşi timp, a sporit susţinerea internaţională pentru Taipei.

În ultimii ani, mai multe delegaţii de parlamentari sau miniştri occidentali s-au deplasat pe insulă, în pofida absenţei relaţiilor diplomatice între ţările lor şi Taiwan.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare