China îşi întăreşte influenţa în Pacificul de Sud

O companie chineză de stat a obţinut un contract pentru dezvoltarea unui port+cheie în Insulele Solomon, o victorie importantă în demersul Beijingului de a-şi creşte influenţa în Pacificul de Sud, transmite AFP, notează Agerpres.

Guvernul Insulelor Solomon a anunţat marţi că China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a fost aleasă pentru un proiect de 170 milioane de dolari de dezvoltare a portului internaţional al capitalei Honiara.

Proiectul va fi finanţat prin Banca Asiatică de Dezvoltare, a declarat pentru Reuters ministrul pentru dezvoltarea infrastructurii, Mike Qaqara, potrivit căruia CCECC a fost singura companie care a înaintat o ofertă la licitaţie.

Statul insular din Pacific a devenit epicentrul neaşteptat al unei dispute diplomatice între China şi SUA după ce a semnat în 2022 un amplu acord de securitate cu Beijingul.

Ambele părţi semnatare au negat că acordul ar conduce la crearea unei baze navale chineze permanente, însă detaliile pactului nu au fost făcute publice.

Proiectele mari de infrastructură din acest arhipelag depind tot mai mult de investiţii chineze, în primul rând construirea unui nou stadion pentru Jocurile Pacificului ce vor avea loc în acest an la Honiara.

CCECC a câştigat deja un contract de 7 milioane de dolari în 2020 pentru construirea unui nou terminal al aeroportului internaţional din Munda, în provincia vestică a Insulelor Solomon.

CCECC, înfiinţată de guvernul chinez în anii 1970, joacă un rol esenţial în proiectul ‘Noului drum al mătăsii’ şi deţine contracte pentru numeroase proiecte de infrastructură în Africa, Orientul Mijlociu şi Pacific.

Contractul pentru portul Honiara a fost anunţat în aceeaşi zi în care trimisul Casei Albe, Kurt Campbell, s-a deplasat în capitala Insulelor Solomon, în cadrul celor mai recente măsuri ale Washingtonului de a contracara influenţa economică şi diplomatică în creştere a Chinei.

Campbell s-a întâlnit cu prim-ministrul Manasseh Sogavare, ce a avut un rol decisiv în apropierea ţării sale de China după ce ruperea legăturile diplomatice cu Taiwanul în 2019.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare