Ciolacu anunţă sesiune extraordinară a Parlamentului pentru pensiile speciale

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Ciolacu, lider al PSD, a anunţat marţi convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, pentru eliminarea pensiilor speciale, în ultima săptămână din luna ianuarie. Decizia a fost luată în Comitetu Executiv Naţional al PSD.

„Astăzi am hotărât ca PSD să convoace o sesiune extraordinară pentru eliminarea pensiilor speciale, în ultima săptămână din luna ianuarie, şi credem cu certitudine că din acest moment nu mai există un motiv din partea Guvernului PNL să nu pună în aplicare legea promovată de PSD şi promulgată astăzi de preşedintele României de dublare a alocaţiilor copiilor. (…)

Modificarea structurală a legislației electorale din România, contrar standardelor europene de bună practică în materie electorală”, a precizat Ciolacu.

El a mai anunţat că PSD a trimis o scrisoare Comisiei de la Veneţia cu referire la modificarea legislaţiei electorale.

“Vă scriu într-un context dificil pentru sistemul democratic din România. Cu doar câteva luni înainte de alegerile locale prevăzute în luna mai anul curent, forțele politice care guvernează în prezent România doresc să impună modificări structurale, de amploare, asupra sistemul electoral. Mai exact, partidele aflate la putere intenționează trecerea de la un singur tur pentru alegerea primarilor și președinților de Consilii Județene, la două tururi. În mod contradictoriu, cei care susțin această modificare intempestivă sunt aceiași decidenți care au stabilit, în 2011, sistemul electoral actual (aplicat pentru prima oară în 2012), ceea ce demonstrează inconsecvența lor și motivația cu totul conjuncturală care stă în spatele intenției de amendare a legislației electorale. Partidele care guvernează în România abuzează astfel de mandatul limitat dat de Parlament și întreprind demersuri care riscă să afecteze încrederea în democrația românească și statul de drept.”, se arată în documentul semnat de preşedintele PSD.

Puteți citi scrisoarea integrală transmisă Comisiei de la Veneţia accesând link-ul de mai jos:

Gianni-Buquicchio-SCRISOARE-FINALA-ALEGERI-IN-DOUA-TURURI

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare