Ciolacu, despre alegerile locale: Este al treilea scor din istoria PSD/ Va fi o bătălie interesantă pentru alegerile parlamentare

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că şi-a atins obiectivul propus pentru alegerile locale, afirmând că planul ”categoric” al PSD este acela de câştiga alegerile parlamentare cu peste 30%.

”Nu este o surpriză (rezultatul alegerilor – n.r.). În interiorul partidului ne aşteptam la mai mult. Dacă anumiţi colegi ar fi înţeles că la un moment trebuie să facă şi o schimbare, chiar am fi avut mai multe consilii judeţene”,  a declarat Marcel Ciolacu, la România TV.

Marcel Ciolacu a afirmat că scorul obținut este la treilea din istoria partidului.

”Este al treilea scor din istoria PSD, cu 3 în faţă la alegerile locale. Dacă vrem să fim corecţi, ne raportăm la traseul pe care l-a avut partidul în aceste ultimele trei alegeri şi vom vedea că este cu adevărat un câştig imens pentru PSD. Eu cel puţin ceea ce mi-am asumat mi-am îndeplinit: avem  cel mai mare număr de consilii judeţene, avem cel mai mare număr de aleşi primari şi automat şi aleşi locali şi avem cu 3 în faţă. Sunt premisele că va fi o bătălie interesantă pentru alegerile parlamentare”, a  adăugat Ciolacu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare