Cioloș: Mai folosim neinspirat expresii cu și despre autism, am făcut-o și eu în trecut și regret sincer.

Fostul premier Dacian Cioloș și fondatorul viitorului partid „Mișcarea România Împreună”, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, afirmând că sunt folosite neinspirat expresii cu și despre autism, a făcut-o și el, dar regretă.

„Azi e Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Încă mai folosim cel puțin neinspirat expresii cu și despre autism. Am făcut-o și eu în trecut și regret sincer. Avem nevoie să ne educăm mai bine.

Dincolo de conștientizare, lucru pe care ONG-urile o fac de mai bine de 10 ani, știu că persoanele cu afecțiuni din spectrul autist din România au nevoie de servicii de abilitare și recuperare, ajutorul dat lor ar trebui să se bazeze pe servicii sociale si de recuperare puternice, nu pe alocații mizere. Dar important mi se pare să nu uităm de ei și să ni-i amintim doar cu ocazia unor zile speciale.

Știu că mulți dintre ei pot evolua în bine dacă sunt ajutați. Un exemplu îl dă și prietenul meu Mugur Pop de la Cluj care folosește terapia cu animale (în cazul lui, caii) pentru a ajuta copiii cu acest tip de afecțiuni. Cu rezultate bune. Bravo tuturor celor care se implică!”, a scris Cioloș pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare