Cîţu recunoaşte: În PNL este o situaţie tensionată

Președinte al PNL de numai două luni, Florin Cîțu a pierdut postul de la Palatul Victoria! Generalul Nicolae Ciucă a fost ”avansat în grad”, dar situația din PNL este explozivă. O recunoaște chiar Cîțu, care a confirmat că relația dintre el și premier ar putea să atingă un punct de fierbere, scrie stiripesurse.ro.

„Am o relație foarte bună, îl vom ajuta să ducă la bun sfârșit acest mandat. S-a văzut că s-ar putea să creeze o problemă. Trebuie să fim oneşti aici, trebuie să fim sinceri că atunci când preşedintele unui partid nu este şi premier, cumva se creează aceşti poli de putere şi ei pot să ducă la o problemă într-un partid. Acuma, depinde de noi, de noi toţi – de mine, de premier, de echipa din jurul meu, de Partidul Naţional Liberal – dacă ştim să gestionăm această situaţie. Dacă nu ştim să o gestionăm, vom fi puşi în faţa unei crize în interiorul partidului şi această criză va fi mai aproape de alegeri şi nu va fi bine pentru noi. Eu cred că trebuie să fim cu toţii conştienţi că nu putem să mai trecem încă o dată prin ceea ce am trecut în ultimele şase luni de zile şi să câştigăm alegerile din 2024.

PNL trebuie să strângă rândurile și să se lupte pentru ideile liberale. E o situație tensionată în PNL. Lucrurile se așază și vom arăta că PNL este mai puternic. Am simțit că unii dintre ei nu au răbare, iar datoria mea e de a ține partidul unit. Nu simt că poziția mea e amenințată”, a spus Florin Cîțu la TVR 1.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare