Cîțu: Refacerea coaliţiei în jurul PNL este soluţia pe care noi o avansăm

Preşedintele liberalilor, premierul interimar Florin Cîţu, a declarat, joi, că în acest moment „soluţia viabilă” pentru România este refacerea coaliţiei în jurul PNL, iar USR trebuie „să recunoască greşeala de a vota moţiunea de cenzură”, potrivit Agerpres.

„Deciziile le luăm în forurile de conducere ale PNL. Noi avem deja o decizie BEx care spune foarte clar că nu putem să fim la guvernare cu partidul care a votat o moţiune împotriva noastră. Trecem foarte uşor peste modul în care am ajuns astăzi aici şi aud foarte mult în spaţiul public cuvântul ‘responsabilitate’, aruncat foarte uşor de la cei care au votat sau au depus o moţiune alături de AUR, de la cei care au votat o moţiune cu AUR şi PSD, de la cei care acum o lună au scos din guvern ministrul Sănătăţii şi au lăsat România fără ministru într-o perioadă dificilă. Este complicat să iei în serios acest cuvânt, responsabilitate, care vine de la aceşti oameni, dar unde suntem de acord cu toţii: că pentru România, importantă este stabilitatea. Şi refacerea coaliţiei este un lucru important, dar, bineînţeles, refacerea coaliţiei în jurul PNL, este soluţia pe care noi o avansăm care, din punctul nostru de vedere, este soluţia viabilă”, a spus Cîţu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat dacă PNL ar putea să susţină un guvern minoritar USR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare