Ciucă, despre restricțiile anunțate de CNSU: Sunt foarte clare

Premierul Nicolae Ciucă a precizat, marţi, că restricţiile anunţate de CNSU pentru intrarea în ţară vor fi adoptate miercuri prin Hotărâre de Guvern.

Întrebat despre eventualele restricţii sau relaxări în perioada sărbătorilor, premierul a precizat că, în funcţie de evoluţia indicatorilor de incidenţă, se vor lua decizii în perioada următoare, scrie stiripesurse.ro.

”Aseară au fost aprobate măsurile în şedinţa CNSU. Sunt foarte clare, nu este nimic diferit faţă de ceea ce am stabilit duminică (…) Urmează ca mâine să luăm o HG în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor din CNSU”.

În legătură cu eventualele restricţii sau relaxări în perioada sărbătorilor, premierul a precizat: ”Desigur, în funcţie de evoluţia indicatorilor de incidenţă în perioada următoare, vom reveni cu hotărâri ale CNSU vis-a-vis de măsurile din perioada sărbătorilor de iarnă”.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a stabilit, luni seară, noi reguli de aplicare a măsurii carantinei pentru persoanele care ajung în România în perioada 10 decembrie – 8 ianuarie.

Persoanele care nu sunt vaccinate, testate sau nu au trecut prin boală în ultimele şase luni intră în carantină pentru 14 zile, iar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR vor sta în carantină 10 zile. Copiii cu vârsta până la 12 ani sunt exceptaţi de la această măsură, alături de alte categorii de persoane.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare