Claudiu Răcuci (PNL): PSD a vulnerabilizat economia, iar România are nevoie urgentă de investiții,

Deputatul PNL Claudiu Răcuci trage un puternic semnal de alarmă cu privire la situația economică din mai multe state din Europa și solicită investiții urgente pentru a evita riscul ca economia să încetinească:

Germania, principalul partener comercial al României a înregistrat scăderi dramatice ale producției în sectorul construcției de automobile, ceea ce poate avea consecințe și asupra fabricilor germane din țara noastră. Italia, un alt partener economic important al României, pendulează de mai bine de un an între recesiune și revenire economică. Nici celelalte state europene nu o duc mult mai bine. În condițiile în care mai mult de jumătate din economia românească este direct legată de economiile statelor europene, Guvernul ar fi trebuit să tureze la maximum motoarele investițiilor publice, pentru a consolida capitalul românesc.

Din păcate, de aproape 3 ani, PSD a lovit constant în mediul de afaceri din România, adoptând tot felul de măsuri trăsnite. În loc să-i ajute să fie mai puternici pe producătorii din România, PSD i-a vulnerabilizat, facând din țara noastră cel mai nepregătit stat din UE în fața unei eventuale încetiniri economice. Mai mult, PSD a lovit și în investițiile publice esențiale pentru economie – infrastructură de transporturi, de comunicații sau rețele de utilități – anul 2019 fiind cel mai slab an din ultimele două decenii pentru investiții. Săptămâna aceasta, PNL va demite Guvernul Dăncilă prin moțiune de cenzură, iar guvernul care va veni are obligația să facă investiții masive în economie, în special prin folosirea fondurilor europene gratuite, de care PSD nu s-a atins. PNL este singurul garant că politicile viitoare vor ajuta cu toată forța economia privată din România.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare