Cluj: DSU s-a sesizat în cazul unui operator de la SAJ pentru ‘comportament neprofesionist’

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) s-a sesizat în cazul unui operator de la Serviciul de Ambulanţă (SAJ) Cluj, care ar fi dat dovadă de comportament neprofesionist în cazul unui copil bolnav ai cărui părinţi au sunat la 112 pentru ajutor. ‘Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, care vizează o înregistrare dintre aparţinătorul unei fetiţe şi un operator al Serviciului de Ambulanţă Cluj, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă s-a sesizat cu privire la această speţă şi a solicitat declanşarea unei anchete disciplinare împotriva operatorului SAJ Cluj. Totodată, conform celor sesizate, precizăm că ne delimităm categoric de un astfel de comportament total neprofesionist şi nu vom admite ca astfel de situaţii să fie tolerate, acestea îngreunând scopul comun al tuturor serviciilor de urgenţă de a răspunde prompt şi eficient cetăţenilor care solicită ajutorul prin apel la numărul unic de urgenţă 112’, se arată într-o postare pe Facebook a DSU. Părinţii unei fetiţe bolnave au făcut publică o discuţie pe care au avut-o cu un dispecer de la SAJ Cluj prin serviciul telefonic de urgenţă 112. Fetiţa lor de un an şi şase luni urina cu sânge, iar operatorul SAJ i-a certat pe părinţi, spunându-le că respectivul caz nu este o urgenţă. Surse medicale au declarat, pentru AGERPRES, că discuţia respectivă ar fi avut loc în luna noiembrie şi că părinţii abia acum au reuşit să obţină înregistrarea telefonică.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare