Cluj: UBB – prima poziţie în ţară în clasamentul academic internaţional Webometrics

Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca se situează pe prima poziţie între universităţile româneşti şi pe locul 834 în lume în clasamentul internaţional Webometrics. ‘UBB ocupă şi în acest an prima poziţie în ţară şi poziţia 834 la nivel internaţional între cele peste 11.900 de universităţi (din aproximativ 30.000 analizate) incluse în rankingul internaţional al universităţilor Webometrics’, se arată într-un comunicat transmis, joi, de UBB. Potrivit sursei citate, clasamentul Webometrics are trei criterii academice: (1) impactul academic online, măsurat prin conectările altor instituţii la prezenţa academică online a universităţii (50% – Visibility/Impact); (2) citările contribuţiilor ştiinţifice ale membrilor comunităţii în sistemul GoogleScholar (10% – Top cited researchers) şi (3) excelenţa academică prin cele mai citate 10% dintre lucrările indexate Scopus, în 26 de domenii ale ştiinţei (40% – Top cited papers). ‘Performanţa UBB în Webometrics în 2021 era predictibilă, deoarece UBB, ca o universitate cu performanţă academică şi prezenţă puternică în spaţiul public (inclusiv online), ocupă prima poziţia din ţară în Webometrics de mai mulţi ani de zile. Ţin însă să punctez că performanţa la Top cited researchers în acest ranking este congruentă cu o altă analiză recentă (decembrie 2020), care arată că UBB este o universitate clujeană/românească care joacă global, având membri care, prin activitatea ştiinţifică creativ/inovativă, au un impact determinant în ştiinţa internaţională la nivel global, stabilind paradigme în domeniu. (…) Aceste lucruri sunt cu atât mai spectaculoase cu cât universităţile româneşti nu beneficiază (încă) de susţinere prin finanţare de bază pentru activitatea de cercetare ştiinţifică. Mă bucur să fac parte din această comunitate academică şi sunt onorat să o servesc ca rector!’, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare