Comisie de anchetă în Parlament pe situația din energie. Ce a decis PSD

Parlamentarii social-democraţi au decis, luni, să solicite înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivelul Legislativului pentru audierea ministrului Energiei şi a altor reprezentanţi ai autorităţilor din domeniu, a anunţat prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, relatează Agerpres.

„Creşterea explozivă a preţurilor la energie şi la gaze a fost principalul subiect al discuţiei noastre de astăzi, din şedinţa grupurilor reunite, şi am decis să solicităm înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivelul Parlamentului, cu audierea ministrului Energiei, Virgil Popescu, a preşedintelui Consiliului Concurenţei, a Protecţiei Consumatorului şi ANRE. Noi credem că s-a ajuns prea departe în toată această nebunie de creştere de preţuri. Oamenii, pe de o parte, au aceleaşi salarii, aceleaşi pensii, copiii au aceleaşi alocaţie, pentru că, aşa cum toţi românii ştiu, toate aceste lucruri au fost îngheţate de premierul Cîţu. În schimb, pe de altă parte, avem creşteri foarte mari la facturile de energie şi gaze naturale, care aproape s-au dublat, alimentele se scumpesc de la o zi la alta, la fel şi preţul benzinei”, a afirmat Grindeanu.

Potrivit sursei citate, în paralel, a adăugat el, PSD vrea ca legea privind consumatorul vulnerabil să fie votată cu celeritate în Camera Deputaţilor – cameră decizională – şi să intre în vigoare la data de 1 octombrie a acestui an.

„Nu suntem de acord sub nicio formă cu propunerea făcută de premierul Cîţu privitoare la amânarea termenului intrării în vigoare a acestei legi. Românii trebuie ajutaţi acum, nu vara viitoare. Pe de altă parte, am văzut că Florin Cîţu nu vrea să reducă TVA-ul la utilităţi (…), nu vrea decât să preia şefia PNL-ului, aceasta este singura prioritate pe care o are prim-ministrul în acest moment, nu protejarea românilor faţă de dublarea facturilor”, a susţinut Sorin Grindeanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare