Comisiile de apărare din Parlament au aprobat 10 noi programe de înzestrare pentru MApN

Comisiile reunite pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și Senat au aprobat în unanimitate marți solicitarea Ministerului Apărării Naționale pentru a demara zece noi programe de înzestrare, prevăzute a se derula în următorii ani.

Noile programe de înzestrare sunt:

1. Sisteme C4I cu capabilități de integrare ISTAR;
2. Sistem UAS tactic clasa I;
3. Sistem armament individual tip NATO;
4. Aparatură optică și optoelectronică – Etapa I;
5. Mașină de luptă a infanteriei, pe șenile;
6. Echipamente și sisteme de detecție, avertizare, decontaminare și protecție (individuală și colectivă) CBRN;
7. Sistem de război electronic mobil;
8. Modernizare sistem artilerie antiaeriană Oerlikon Model GDF 103 la standardul sistem artilerie antiaeriană cu capacități CRAM;
9. Sistem de securitate și apărare cibernetică;
10. Autovehicule tactice blindate de tip ușor.

Aceste programe vor fi inițiate începând de anul acesta, în funcție de posibilitățile de bugetare și de prioritățile stabilite de către categoriile de forțe și comandamente, și au în vedere operaționalizarea țintelor de capabilități obligatorii în cadrul procesului NATO de planificare a apărării.

Ciuca
Foto: facebook.com/guv.ro

„Ministerul Apărării Naționale urmărește sincronizarea programelor majore de înzestrare ale Armatei României cu industria națională de apărare prin adoptarea unor măsuri coerente și predictibile. Realizarea mentenanței echipamentelor militare și integrarea producției unor componente de către unii operatori economici răspund unei cerințe de securitate națională. Înzestrarea cu tehnică performantă va permite adaptarea noastră la noile condiții ale mediului de securitate și îndeplinirea misiunilor și obligațiilor ce revin Armatei României, în plan național și internațional”, a spus ministrul Nicolae Ciucă, în ședința comună a celor două comisii.

În baza Acordului politic național privind creșterea finanțării pentru apărare, bugetul Ministerului Apărării Naționale a fost stabilit, începând cu anul 2017, la două procente din PIB, fapt ce a creat condițiile pentru inițierea unor programe de înzestrare strict necesare modernizării Armatei României. Alocarea bugetară, împreună cu Analiza strategică a apărării aprobată de C.S.A.T. și cu prevederile Programului de guvernare 2020-2024, vor conduce spre o structură de forțe având capabilități cu un grad sporit de sustenabilitate și interoperabilitate, flexibile, robuste, mobile, superioare din punct de vedere tehnologic, rapid dislocabile și capabile să fie angajate în operații.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare