Concluziile după participarea lui Iohannis la reuniunile liderilor din UE şi Balcanii de Vest, Consiliului European şi Summitului Euro în format extins

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, în perioada 23-24 iunie, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, Consiliului European şi Summitului Euro în format extins.

Cu prilejul reuniunii liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, a fost reafirmat sprijinul Uniunii Europene pentru perspectiva europeană a Balcanilor de Vest şi pentru avansarea şi consolidarea procesului de extindere în baza criteriilor stabilite. Reuniunea a reprezentat şi o oportunitate pentru discutarea, cu partenerii din regiune, a modalităţilor concrete de întărire a cooperării în domenii cheie de interes comun, cu scopul consolidării rezilienţei.

În intervenţia sa, preşedintele Klaus Iohannis a reafirmat convingerea sa privind viitorul european al regiunii Balcanilor de Vest, subliniind sprijinul ferm al ţării noastre pentru avansarea politicii de extindere în acord cu meritele proprii. În egală măsură, Preşedintele României a reiterat susţinerea pentru deschiderea efectivă, cât mai curând posibil, a negocierilor cu Republica Macedonia de Nord şi Albania, şi, respectiv, identificarea unor soluţii pentru a impulsiona procesul de apropiere de UE pentru Bosnia şi Herţegovina.

Klaus Iohannis a evidenţiat importanţa continuării reformelor şi, totodată, deschiderea pentru consolidarea cooperării sectoriale în domenii esenţiale pentru consolidarea rezilienţei, precum energia, transporturile, sectorul digital, combaterea dezinformării.

Principalele subiecte de pe agenda Consiliului European au vizat cererile de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, situaţia din Ucraina şi sprijinul european pe multiple planuri, relaţia Uniunii Europene cu Balcanii de Vest, o dezbatere strategică privind definirea relaţiilor Uniunii Europene cu partenerii apropiaţi din Europa, rezultatele Conferinţei privind viitorul Europei, precum şi situaţia economică, abordată pe larg în cadrul Summitului Euro în format extins.

Un rezultat cu valenţe istorice al reuniunii, urmărit şi promovat intens de România, l-a constituit acordarea de către Consiliul European a statutului de candidat pentru Ucraina şi Republica Moldova şi, respectiv, recunoaşterea perspectivei europene pentru Georgia, cu posibilitatea acordării statutului de candidat, după îndeplinirea unui set de priorităţi în procesul de reformă.

În continuarea demersurilor anterioare, preşedintele României a evidenţiat şi în cadrul acestei reuniuni importanţa geostrategică a susţinerii Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei în procesul de apropiere de UE, pe baza Opiniilor Comisiei Europene. Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că Opiniile Comisiei şi, subsecvent, decizia Consiliului European au reuşit să genereze un impuls politic întregului proces de extindere a Uniunii Europene.

Preşedintele a salutat decizia de acordare a statutului de candidat pentru Ucraina şi Republica Moldova, alături de perspectiva europeană pentru Georgia, decizie pe care a catalogat-o drept una istorică şi care vine în întâmpinarea aşteptărilor legitime ale cetăţenilor care au demonstrat ataşamentul lor ferm faţă de valorile europene şi aspiraţiile pentru un viitor stabil şi sigur, în pace şi prosperitate.

În ceea ce priveşte situaţia din Ucraina, Consiliul European a reiterat angajamentul faţă de continuarea oferirii de sprijin pentru rezilienţa economică, militară, socială şi financiară a acestui stat, inclusiv ajutor umanitar. Liderii europeni au condamnat ferm atacurile împotriva civililor şi a infrastructurii civile şi au reluat apelul privind retragerea imediată şi necondiţionată a trupelor şi a echipamentului militar al Rusiei de pe întreg teritoriul ucrainean, în graniţele sale recunoscute internaţional, solicitând Rusiei să permită revenirea în siguranţă a persoanelor mutate forţat în Rusia, mai ales a copiilor.

Liderii europeni s-au referit şi la adoptarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni, care a intensificat şi mai mult presiunea asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului împotriva Ucrainei, şi au făcut apel la alinierea la sancţiunile UE, în special din partea statelor candidate.

Totodată, Consiliul European îşi menţine angajamentul de a sprijini Ucraina pentru a-şi exercita dreptul de autoapărare împotriva agresiunii Rusiei şi a apăra integritatea teritorială şi suveranitatea, şi a luat notă de intenţia Comisiei Europene de a prezenta în scurt timp noul pachet de asistenţă macro-financiară excepţională pentru Ucraina în valoare de până la 9 miliarde de euro în 2022. În plus, Consiliul European a invitat Comisia Europeană să prezinte cât mai curând posibil propunerile privind sprijinul Uniunii pentru reconstrucţia Ucrainei.

Liderii europeni au evidenţiat şi utilizarea dimensiunii alimentare ca armă în războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi responsabilitatea Rusiei pentru criza alimentară globală provocată. Consiliul European a reluat solicitările ca Rusia să pună capăt atacurilor asupra instalaţiilor agricole şi să deblocheze Marea Neagră, în special portul Odessa. Liderii europeni au subliniat că sancţiunile UE împotriva Rusiei permit libera circulaţie a produselor agroalimentare şi furnizarea de asistenţă umanitară şi au reiterat sprijinul puternic pentru eforturile privind „culoarele de solidaritate” care să faciliteze exporturile de alimente din Ucraina. Au solicitat, de asemenea, Comisiei Europene şi statelor membre să consolideze eforturile pentru a sprijini ţările în curs de dezvoltare şi pentru a accelera implementarea iniţiativelor convenite cu prilejul recentului Summit UE-Uniunea Africană.

Preşedintele a reafirmat sprijinul constant şi susţinut al ţării noastre pentru Ucraina, pe multiple paliere şi a prezentat eforturile României pentru a facilita exporturile de cereale din Ucraina, arătând că porturile şi coridoarele de transport ale României sunt utilizate la capacitate maximă pentru a creşte volumul exporturilor către pieţele globale.

În cadrul reuniunii Consiliului European, liderii au avut o dezbatere strategică privind definirea relaţiilor Uniunii Europene cu partenerii apropiaţi din Europa, inclusiv pe marginea propunerii lansării unei comunităţi politice europene, care să ofere o platformă pentru coordonare politică, în vederea consolidării securităţii, stabilităţii şi prosperităţii continentului european.

Iohannis a subliniat importanţa acestei prime dezbateri strategice, pe baza detaliilor prezentate de către Preşedintele Franţei. Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că acest moment dificil din istoria continentului necesită în primul rând un răspuns european unit şi puternic, dar în acelaşi timp flexibil, cu evitarea creării unor alternative sau substitute la procesul de extindere. Preşedintele României a menţionat că o astfel de iniţiativă trebuie să permită discutarea unor teme care îi preocupă pe toţi europenii, precum securitatea energetică sau politica externă.

În ceea ce priveşte relaţia cu Balcanii de Vest, Consiliul European a recunoscut angajamentul ferm al Uniunii Europene faţă de perspectiva europeană a regiunii, solicitând accelerarea procesului de aderare. Consiliul European a subliniat importanţa reformelor, în special în domeniul statului de drept, independenţei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, precum şi a garantării drepturilor şi egalităţii de tratament pentru persoanele aparţinând minorităţilor.

Şefii de stat şi de guvern au făcut apel la soluţionarea rapidă a chestiunilor pendinte între Bulgaria şi Republica Macedonia de Nord, astfel încât negocierile să poată fi deschise fără întârziere, şi au arătat că UE este pregătită să acorde Bosniei şi Herţegovinei statutul de ţară candidată, invitând Comisia Europeană să raporteze fără întârziere cu privire la punerea în aplicare a celor 14 priorităţi-cheie.

Consiliul European a luat act şi de recomandările formulate în Raportul referitor la rezultatele Conferinţei privind viitorul Europei şi a pledat pentru ca instituţiile europene să asigure o monitorizare eficientă, fiecare în sfera proprie de competenţe şi în conformitate cu tratatele. Liderii europeni au subliniat importanţa informării cetăţenilor cu privire la cursul dat propunerilor din Raport.

Klaus Iohannis a evidenţiat importanţa menţinerii unităţii şi coeziunii statelor membre pe parcursul întregului proces de monitorizare a implementării rezultatelor Conferinţei. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea de a utiliza întregul potenţial al cadrului instituţional şi legal actual, înainte de a explora alte căi posibile, mai ales că, pentru marea majoritate a propunerilor, tratatele actuale oferă cadrul legal pentru implementare. În acest proces, Preşedintele României a punctat că este necesară concentrarea pe aspectele de interes direct pentru cetăţeni, astfel încât aceştia să simtă că le sunt ascultate într-adevăr preocupările.

În plan economic, Consiliul European a andosat Recomandările Specifice de Ţară din cadrul exerciţiului Semestrului European 2022 şi a salutat îndeplinirea de către Croaţia a criteriilor de convergenţă, andosând propunerea Comisiei Europene privind adoptarea monedei euro la 1 ianuarie 2023.

În contextul utilizării gazului ca armă de către Rusia, Consiliul European a invitat Comisia Europeană să continue eforturile pentru a asigura securitatea aprovizionării cu energie la preţuri accesibile. Liderii europeni au invitat Consiliul, împreună cu Comisia Europeană, să adopte orice măsuri potrivite pentru a asigura o coordonare mai strânsă în domeniul energiei între statele membre.

Totodată, în cadrul Summitului Euro în format extins, liderii europeni au analizat consecinţele războiului asupra situaţiei economice, reafirmând determinarea de a menţine unitatea pentru consolidarea rezilienţei economiilor europene, prin răspunsuri coordonate. În acest sens, discuţiile privind Uniunea Bancară au relevat importanţa consolidării acesteia, concentrând eforturile imediate pe cadrul comun pentru gestionarea crizelor bancare şi schemele de garantare a depozitelor. A fost agreată, de asemenea, necesitatea intensificării eforturilor pentru aprofundarea Uniunii Pieţelor de Capital, fiind salutate progresele înregistrate în direcţia încurajării investiţiilor pe termen lung în Uniunea Europeană, protejării tranzacţiilor financiare împotriva ameninţărilor cibernetice sau reglementării finanţelor digitale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare