Constanţa: Un bucureştean care a intrat cu autoturismul pe o plajă în Saturn, amendat cu 10.000 de lei; e cercetat în patru dosare

Un bărbat de 43 de ani din Bucureşti a fost amendat joi cu 10.000 de lei după ce a pătruns cu autoturismul pe o plajă din Saturn.

Potrivit IPJ Constanţa, poliţiştii din Mangalia s-au sesizat joi cu privire la faptul că un autoturism, aparţinând unui bărbat de 43 de ani, din Bucureşti, se află pe o plajă din staţiunea Saturn, acesta fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie precizează că bărbatul este cercetat în patru dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul având suspendat dreptul de a conduce şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, fapte comise în perioada 13 iunie – 22 iulie.

Acesta se află la sediul Poliţiei municipiului Mangalia pentru audieri.

”Referitor la bărbatul de 43 de ani din Bucureşti, sancţionat în cursul acestei dimineţi cu 10.000 de lei, pentru că a pătruns cu un autoturism pe o plajă din Saturn, vă comunicăm faptul că acesta face obiectul cercetărilor în patru dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de conducerea a unui vehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive. Aceste fapte au fost săvârşite în perioada 13 iunie – 22 iulie, în staţiunea Vama Veche, în municipiul Constanţa şi în staţiunea Saturn. În prezent, bărbatul se află la sediul Poliţiei municipiului Mangalia pentru audieri, urmând ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia să se pronunţe asupra măsurilor legale”, arată sursa citată.

Sursa: PRESSONLINE