Coronavirus: Israelul propune o revenire parţială la permisul sanitar

Cabinetul ministerial însărcinat cu lupta împotriva COVID-19 în Israel a propus joi o revenire la permisul sanitar pentru evenimentele de peste 100 de persoane, un proiect care mai trebuie aprobat de guvern, iniţiativa venind în contextul înmulţirii cazurilor de infectare, relatează AFP.

Introdus în iarnă în special pentru a stimula populaţia să se vaccineze, permisul sanitar, numit ‘insigna verde’ în Israel, a fost eliminat la începutul lui iunie în favoarea unei campanii intense de vaccinare care a permis reducerea drastică a numărului de cazuri şi de spitalizări legate de COVID-19.

Însă statul evreu a înregistrat în ultimele săptămâni o înmulţire a contaminărilor, cu peste 1.000 de noi cazuri pe zi, comparativ cu circa 100 în urmă cu o lună.

Numărul pacienţilor spitalizaţi în stare gravă rămâne totuşi scăzut: 72 la o ţară de 9,2 milioane de locuitori, conform datelor Ministerului Sănătăţii.

Conform acestui plan al cabinetului ministerial, care urmează să fie validat duminică de guvern pentru a intra în vigoare la 29 iulie, numai persoanele complet vaccinate, vindecate de COVID-19 sau care prezintă un test PCR negativ vor avea permisiunea să intre într-un loc care găzduieşte peste 100 de persoane, la interior sau la exterior.

Sunt vizate spaţiile culturale şi sportive, restaurantele, sălile de sport, atracţiile turistice şi lăcaşurile de cult. Pentru evenimentele şi locurile de sub 100 de persoane, pentru moment nu va fi impusă nicio nouă restricţie, a precizat cabinetul într-un comunicat.

El a propus de asemenea să adauge Marea Britanie, Turcia, Georgia şi Cipru pe lista ‘ţărilor roşii’, considerate cu risc ridicat de contaminare şi spre care israelienii nu ar avea dreptul să călătorească.

În privinţa tuturor turiştilor care ajung în Israel, numai persoanele nevaccinate vor trebui să se izoleze timp de şapte zile.

Israelul a fost una din primele ţări care a lansat, la mijlocul lui decembrie, o vastă campanie de vaccinare pe baza unui acord cu gigantul farmaceutic Pfizer, care a furnizat rapid milioane de doze ţării în schimbul unor date despre efectele vaccinului său dezvoltat împreună cu grupul BioNTech.

Sursa: PRESSONLINE