Coronavirus: Guvernul britanic îşi menţine planul de relaxare a restricţiilor, în pofida răspândirii îngrijorătoare a variantei indiene

 

Guvernul britanic a confirmat vineri că va pune în aplicare începând de luni următoarea etapă a planului său de relaxare a restricţiilor, în pofida unei răspândiri îngrijorătoare a variantei indiene a COVID-19 în Anglia, unde a fost lansată o campanie de depistare accelerată, informează AFP.

În afară de această măsură, scurtarea intervalului între cele două doze de vaccin (până la trei luni în prezent) sau extinderea vaccinării la persoanele mai tinere figurează de asemenea printre opţiunile analizate de guvernul britanic pentru a frâna răspândirea variantei indiene.

Numărul de cazuri din Regatul Unit a urcat la 520 săptămâna trecută şi la 1.313 în această săptămână, potrivit Ministerului Sănătăţii. Majoritatea cazurilor sunt concentrate în nord-vestul Angliei, mai ales în oraşul Bolton, şi unele cazuri sunt la Londra.

‘Medicii vor studia aceasta pentru a vedea în ce mod poate fi modificată campania de vaccinare, pentru a o face cât mai eficientă posibil în faţa răspândirii variantei’ indiene de COVID-19, a explicat secretarul de stat Nadhim Zahawi la Sky News, explicând că ‘vaccinarea unor cohorte de tineri’ sau ‘apropierea’ celei de-a doua doze se numără printre opţiuni.

El a invocat ‘îngrijorări’ în ceea ce priveşte o posibilă contagiozitate mai mare a acestei variante, însă a precizat că ‘pentru moment nu există elemente care să demonstreze că aceasta (varianta) este rezistentă în faţa vaccinurilor sau are consecinţe mai grave pentru oameni’.

În pofida acestei progresii a variantei supravegheate îndeaproape de către autorităţi, ‘credem că foaia de parcurs pentru luni va fi menţinută pentru că vaccinarea continuă’, a spus Nadhim Zahawi.

Lunea viitoare marchează o etapă sensibilă în ceea ce priveşte măsurile de relaxare, cu reluarea oferirii de servicii în interior pentru pub-uri şi restaurante, cu redeschiderea sălilor de cinema şi de teatru. Întâlnirile în interior vor fi din nou autorizate.

Printre măsurile puse în aplicare pe plan local figurează accelerarea depistării contaminărilor şi a reperării contacţilor, precum şi creşterea secvenţierii genomului în cazurile pozitive.

‘Urmărim situaţia foarte aproape şi nu vom ezita să luăm alte măsuri dacă va fi necesar’, a declarat ministrul britanic al sănătăţii Matt Hancock, într-un comunicat emis joi seara.

Andy Burnham, primarul Manchester-ului care se situează în zona vizată, s-a opus vineri unei eventuale puneri în aplicare a unor lockdown-uri locale din toamnă, în condiţiile în care nord-vestul Angliei este extrem de vulnerabil în faţa unui lockdown, fiind una dintre regiunile cele mai sărace ale Regatului Unit.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare