Corpul de Control al Guvernului a descins la Spitalul Universitar din Capitală

Corpul de control al prim-ministrului a finalizat o acţiune de control la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti („SUUB”), care a vizat perioada 1 ianuarie 2017 – prezent, temele fiind realizarea veniturilor, cheltuielile, contractele de achiziţii şi investiţiile în Blocul Operator Central, informează Guvernul.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, obiectivele acţiunii de control au constat în „verificarea respectării prevederilor legale şi normelor interne privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, a constituirii şi realizării veniturilor, precum şi cu privire la angajarea şi efectuarea cheltuielilor la nivelul entităţii”, potrivit Agerpres.

Raportul privind acţiunea de control efectuată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti va fi transmis şi către: Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională pentru Integritate, Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiare, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Curtea de Conturi a României, Departamentul pentru Luptă Antifraudă.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare