Covasna: Circa 28% dintre cadrele didactice din judeţ, vaccinate anti-COVID-19

Aproximativ 28% dintre cadrele didactice din judeţul Covasna au fost vaccinate împotriva COVID-19, informează conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Potrivit şefului instituţiei, Kiss Imre, până la sfârşitul săptămânii trecute fuseseră vaccinate 775 de cadre didactice, reprezentând circa 28% din total.

‘Mai sunt în jur de 100 de cadre care urmează să fie vaccinate, în funcţie de programare’, a precizat Kiss Imre.

De asemenea, până în data de 26 martie s-au vaccinat anti-COVID un număr de 91 de angajaţi din rândul personalului auxiliar, precum şi 135 de cadre nedidactice.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna a mai precizat că în semestrul al doilea au fost confirmate 67 de cazuri de COVID-19 în rândul cadrelor didactice, dintre care 18 sunt încă active şi 55 de cazuri în rândul elevilor, dintre care 19 active.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna a informat că în această săptămână 142 de unităţi de învăţământ din judeţ vor funcţiona după scenariul verde, iar 101 după scenariul galben, cu aproape 30 mai multe decât săptămâna trecută.

De asemenea, 60 de unităţi de învăţământ din localităţile Aita Mare, Bixad, Comandău, Covasna, Dobârlău, Moacşa şi Sfântu Gheorghe, unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit 3 la mia de locuitori, vor funcţiona după scenariul roşu, faţă de 47 săptămâna trecută. AGERPRES / (A, AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare