Magistrații Curții Constituționale din Republica Moldova au confirmat rezultatele referendumului privind aderarea la UE, relatează tvrmoldova.md.
Curtea Constituțională de la Chișinău s-a întrunit, joi, în ședință publică, pentru a confirma rezultatele referendumului de aderare la UE a Republicii Moldova.
Magistrații Curții Constituționale au examinat sesizarea Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024.
Magistrații Curții Constituționale a Republicii Moldova s-au întâlnit în jurul orei 10.00. În debutul ședinței, deputații comuniști Vladimir Voronin și Diana Caraman au solicitat Înaltei Curți să fie admiși ca participanți la examinarea rezultatelor referendumului din 20 octombrie. Solicitarea a fost respinsă.
În schimb, a fost admisă cererea PCRM privind renumărarea voturilor la referendumul constituțional.
Examinarea propriu-zisă a Comisiei Electorale Centrale privind organizarea și desfășurarea referendumului din 20 octombrie a început la ora 12.00. Ședința este publică.
La referendum, opțiunea „DA” din buletinul de vot a trecut la limită de 50%, rezultat care validează, astfel, propunerea introducerii în Constituție a obiectivului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.