Dăncilă: Vom debloca plata salariilor angajaţilor din ministerele Mediului, Energiei şi Relaţia cu Parlamentul, precum şi din instituţiile subordonate

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a spus, joi, că vor fi deblocate salariile angajaţilor din ministerele Mediului, Energiei şi Relaţia cu Parlamentul, precum şi din instituţiile subordonate și îl critică din nou pe Klaus Iohannis că nu a numit miniștrii interimari propuși inițial la cele trei ministere.

„Am convocat o şedinţă extraordinară de Guvern pentru a adopta soluţii urgente necesare în câteva cazuri care nu suportă amânare.Vom debloca plata salariilor angajaţilor din ministerele Mediului, Energiei şi Relaţia cu Parlamentul, precum şi din instituţiile subordonate.

Resping ferm abordarea domnului preşedinte Iohannis, având în vedere că oamenii sunt cei care au de suferit din cauza jocului electoral. Cetăţenii ne-au acordat votul pentru a lua măsuri şi a găsi soluţii la problemele lor şi nu pentru a asista la tactici de campanie fundamentate pe interese politice. (…) Completăm printr-o ordonanţă de urgenţă Codul administrativ în sensul consolidării atribuţiilor secretarului general al ministerului, înaltul funcţionar public, care are rolul de a asigura continuitatea activităţii instituţiei.

Secretarul general al ministerului va fi ordonator principal de credite în situaţia vacanţei funcţiei de ministru sau în cazul în care ministrul se află în imposibilitatea absolută a exercitării atribuţiilor”, a declarat Dăncilă.

SURPRIZĂ DE PROPORȚII / Dăncilă: Voi nominaliza membri ALDE în Guvern – Cine sunt cele trei nume pentru portofoliile vacante

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare