Deputat USR, cercetat într-un dosar de spălare de bani

Conform unui document făcut public de site-ul sursazilei.ro, deputatul USR, Claudiu Adrian Prîsnel este cercetat în dosarul de spălare de bani al brokerului fugar Cristian Sima.

Conform sursei citate, după ani de zile de la începerea urmăririi penale împotriva brokerului Cristian Sima pentru nouă infracțiuni de spălare de bani dosarul brokerului a fost trimis în luna iulie a acestui an la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către procurorii DIICOT.

dosar deputat USR
sursazilei.ro

Motivul declinării l-a reprezentat faptul că una din părțile vătămate din dosar, Cristina Bogatu, i-a făcut plângere penală și lui Claudiu Adrian Prîsnel pentru înșelăciune, fals și spălare de bani. Prîsnel, fost colaborator al brokerului Sima, din datele deținute de Sursa Zilei, a ajuns din 2016 deputat pe listele USR.

Dosarul a ajuns la procurorii DIICOT, în aprilie, de la Parchetul Curții de Apel București (PCAB), unde de mai bine de doi ani ancheta bătea pasul loc pentru că anchetatorii nu mai desfășurau niciun act serios de urmărire penală, după cum au dezvăluit reprezentanții părților vătămate pentru sursazilei.ro.

Unul dintre motivele declinării de la PCAB la DIICOT era calitatea de deputat a lui Adrian Prîsnel de la USR, calitate pe care acesta o avea din 2016 dar pe care Parchetul Curții de Apel a descoperit-o abia doi ani mai târziu.

sursa: sursazilei.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare