Deputaţii Forţa Dreptei şi cei ai USR au depus moţiunea simplă ”Îndrăznesc să susţin educaţia”

Deputaţii USR şi cei de la partidul Forţa Dreptei au depus, miercuri, moţiunea simplă „Îndrăznesc să susţin educaţia”, scrie Agerpres.

„Astăzi, parlamentarii Forţa Dreptei, alături de parlamentarii USR, au depus moţiunea simplă ‘Îndrăznesc să cred în educaţie’. Este o moţiune nu împotriva unui ministru, pentru că de plecat ar trebui să plece toţi, ci este o moţiune despre asumare, asumarea angajamentelor luate de acest Guvern, inclusiv în programul de guvernare încărcat pe site-ul Guvernului, inclusiv de către fostul ministru Sorin Cîmpeanu şi de către actualul ministru al Educaţiei, Ligia Deca, asumarea alocării a 18% din bugetul general consolidat pentru finanţarea sistemului de învăţământ, asumarea salarizării profesorilor debutanţi începând cu salariul mediu brut pe economie şi grila de salarizare din învăţământ pentru personalul didactic să plece de la salariul mediu brut pe economie. Asta şi-au asumat în repetate rânduri în declaraţii publice şi în programul de guvernare”, a declarat deputatul neafiliat aparţinând partidului Forţa Dreptei, Alexandru Kocsis-Cristea, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că părinţii care sunt revoltaţi de prelungirea grevei din învăţământ trebuie să înţeleagă că „această criză şi prelungirea acestei greve” nu trebuie pusă „în cârca” profesorilor, pentru că nu este vina lor, vina fiind a Guvernului.

„Vina este a Guvernului şi doar a Guvernului pentru că nicio secundă nu a avut de gând să negocieze cu profesorii pe baza cerinţelor reale ale acestora şi singura strategie a Guvernului a fost să aştepte ca profesorii să renunţe, pentru că fiecare săptămână de grevă îi costă pe profesori 25% din salariu. Oamenii trebuie să ştie asta. S-a intrat în a treia săptămână de grevă, asta înseamnă 75% din salariul pierduţi de către profesorii grevişti. Sunt familii în care ambii soţi sunt profesori, gândiţi-vă în ce fel afectează bugetul acestor familii trei săptămâni de grevă. Aceasta este singura strategie a Guvernului, să aştepte ca profesorii să nu îşi mai permită să menţină această grevă, iar noi astăzi, prin moţiunea simplă depusă cerem un vot în Parlament, un vot al asumării politice pentru revendicările profesorilor”, a menţionat Kocsis-Cristea.

Senatorul USR Ştefan Pălărie a adăugat că săptămâna viitoare ministrul Educaţiei, Ligia Deca, trebuie să vină în Parlament şi să răspundă „pentru acest faliment generalizat” din sistem.

„Începând cu 22 mai profesorii sunt în stradă. Despre 22 mai se ştia de ceva vreme, înainte sindicaliştii anunţaseră că vor intra în grevă dacă problemele din învăţământ nu sunt rezolvate. Am observat că mai degrabă toate solicitările lor au fost ignorate, Guvernul a funcţionat mai degrabă ca un berbec de a sparge greva cu orice preţ. România educată înseamnă astăzi profesori în grevă, copii în parcuri sau pe stradă şi părinţi care nu ştiu în continuare nici astăzi ce se va petrece mâine. Ligia Deca trebuie să vină în Parlament să dea explicaţii şi de aici să hotărâm dacă vrem cu adevărat un viitor diferit pentru România”, a spus Pălărie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare