Deputatul PNL Alexandru Andrei, anunță una din priorităţile acestui mandat: Înfiinţarea reţelelor de gaze în localităţile judeţului Giurgiu

Înfiinţarea reţelelor de gaze în localităţile judeţului este una din priorităţile acestui mandat, iar pentru ca aceste proiecte să demareze cât mai rapid, continuă seria întâlnirilor cu primarii comunelor giurgiuvene, a anunțat deputatul PNL de Giurgiu, Alexandru Andrei, pe pagina sa de facebook.

Intalnire alexandru andrei primari giurgiuAstfel, deputatul a avut o discuţie la sediul Primăriei Oinacu, acolo unde s-a întâlnit cu primarul comunei-gazdă – Fabian Ţîrcă – şi cu edilii din Băneasa (Viorel Rotaru), Gostinu (Dumitru Văcaru) şi Daia (Florin Adrian Şerban), la discuţie fiind prezenţi şi reprezentanții firmei de consultanță ce se ocupă de proiectele pentru înființarea și racordarea la rețeaua de gaze naturale.

”Pregătirea documentaţiei necesare pentru depunerea unor proiecte cu finanţare europeană pentru înființarea rețelelor de distribuție gaze naturale în comunele menţionate a fost principalul scop al întâlnirii de astăzi, iar primarii prezenţi au anunţat intenţia asocierii comunelor Oinacu, Băneasa, Gostinu și Daia, pentru a avea mai multe șanse de a obține finanțarea acestor proiecte”, a mai transmis deputatul pe facebook. 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare