marți, mai 24, 2022

Deputatul Radu Cristescu – REACȚIE după interzicerea măștilor textile: Cei care au recomandat oficial aceste măști nu sunt cumva vinovați de zădărnicirea combaterii pandemiei?

Nu sunt specialist în medicină, dar mă întreb și eu, ca orice om simplu: dacă măștile textile erau bune până acum, dar vor fi interzise, asta înseamnă că ele au fost inutile, adică n-au avut efect ? În această logică, cei care au recomandat oficial aceste măști nu sunt cumva vinovați de zădărnicirea combaterii pandemiei?, întreabă public, printr-o postare pe pagina sa de socializare, deputatul PSD Radu Cristescu, după ce, zilele acestea, guvernul pregătește noi restricții, cu intenția de a eficientiza combaterea noului val de COVID 19.

Cristescu: Inconsecvența nu ajută în lupta cu pandemia

Parlamentarul social-democrat spune că, în principiu, adaptarea la noua situație e un lucru bun și necesar, numai că, din păcate, continuă practica absolut contraproductivă a inconsecvențelor cronice, care fac ca lucrurile bune până ieri să devină rele de mâine.

”E și cazul cu măștile textile, care până acum erau recomandate, dar care, conform noilor reglementări, vor fi interzise, așa cum reiese din declarațiile oficiale.

Nu sunt specialist în medicină, dar mă întreb și eu, ca orice om simplu: dacă măștile textile erau bune până acum, dar vor fi interzise, asta înseamnă că ele au fost inutile, adică n-au avut efect ? În această logică, cei care au recomandat oficial aceste măști nu sunt cumva vinovați de zădărnicirea combaterii pandemiei?”, transmite Cristescu în postare.

Cristescu: Chiar dacă sunt parlamentar din coaliția de guvernare, nu mă pot face că nu văd aceste semne de întrebare justificate.

”Responsabilii guvernamentali trebuie să răspundă la aceste întrebări în mod onest, pe înțelesul tuturor cetățenilor. Asta e datoria guvernanților, nu datul vinei pe populație.

Altfel, riscăm ca derapajele din perioada trecută să se repete, iar asta ar însemna noi victime, noi aglomerări ale spitalelor și scăderea încrederii în guvern și în statul român în general. Și cred că guvernul nu vrea asta, în nici un caz.”, concluzionează deputatul PSD Satu-Mare Radu Cristescu.

Sursa: PRESSONLINE

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner