DEZVĂLUIRI halucinante: În România ar exista peste 3000 de MEDICI FALȘI

Descoperirea medicului fals Matteo Politi scoate la iveală cifre halucinante: avem peste 3000 de medici falşi în acest moment în România. Afirmaţia îi aparţine avocatului Daniel Ionaşcu, care a declarat că de mai bine de patru luni de zile îi cere ministrului Sănătăţii Sorina Pintea să facă publice parafele care există în România astăzi, potrivit b1.ro.

  • „Informaţia o am direct de la Matteo Politi, el este responsabil de ceea ce spune. Nu pot să vă spun dacă sunt 3.000 cu exactitate, dar cu siguranţă vedem toţi că sunt mai mulţi decât unul sau 10, ceea ce este suficient să ne îngrijorăm.

El spunea că ştie acest lucru din faptul că această practică în România el o percepea drept legală deoarece nu era singurul care a ajuns prin această modalitate în medicină”, a afirmat Daniel Ionaşcu, într-o intervenţie pentru B1TV.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a reacţionat după aceste afirmaţii, susţinând că avocatul este obligat să anunţe organele competente dacă are vreo dovadă privind existenţa acestora şi a arătat că a luat măsuri imediat ce a apărut primul astfel de caz, chiar cel al lui Politi.

sorina pintea“Mi se pare extrem de grava afirmația conform căreia astazi ar exista în sistemul de sănătate din România 3000 de medici falși.

Dacă există dovezi în acest sens, dacă cineva știe că există o singură persoană care astăzi practică medicina fără a avea acest drept, are obligația de a informa imediat organele competente. Astfel de afirmații fără dovezi fac foarte mult rău pacienților, a caror încredere în personalul medical poate fi zdruncinată. Pe de alta parte, suspiciunile create astfel afectează și medicii care fac tot ce le stă în putință pentru sănătatea noastră.

Am luat măsuri îndată ce am aflat despre primul caz în care o persoana și-a obținut ilegal codul de parafă,  astfel încât să nu mai existe posibilitatea creării de breșe în sistem. Este vorba chiar despre  persoana pe care o apară astăzi domnul avocat Daniel Ionascu, cel care afirma ca sunt alte mii de medici în situația clientului său.

Sunt sigură că justiția își va face datoria în toate cazurile de depistate pentru a da un exemplu celor care s-ar mai gândi de acum încolo că se pot juca de-a medicii punând în pericol viețile oamenilor. , a declarat Sorina Pintea, conform unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare